Un an nou minunat, alaturi de cei dragi. Si sa ne auzim cu bine in noul deceniu!
Acum insa e momentul sa imi fac bagajele, abia astept sa respir aer curat de munte si testez noua mea cana personalizata conceputa special pentru servirea vinului asezonat cu mirodenii la temperatura ridicata 
Sunt zombie. M-am trezit cu noaptea in cap (motive obiective), si apoi n-am mai dormit. Ma innebuneste ca am timp sa dorm, dar nu mai am somn. Doar sunt intr-o zona neutra, nici treaza nu sunt, nici in lumea viselor. Daca as dormi, macar 10 minute, ce bine ar fi. Ar fi bun un buton pt “regeneration cycle”. Dar n’am. Cumva sa gasesc niste putere sa ignor insa problema. Dar ceva ma bazaie, stiu ca de fapt nu ma concentrez, si nu am spor, orice as face. Acum incerc ceva nou, sa scriu 2 cuvinte. Si ies un pic si la aer rece, poate poate se schimba ceva. N-am gasit o solutie miracol, cofeina nu pare sa aiba efect, doar stiu ca asa imi va fi si mai greu sa adorm … o fi de la vreme
Dupa conferinta de la Copehaga si mesele bogate de Craciun, cateva documentare “de sezon”
Food Inc: “You’ll never look at dinner the same way again”
The story of stuff: “A look at the underside of our production and consumption patterns”
Surplus: Terrorized into Being Consumers
Trei zile de iarna, departe de Bucuresti. Colinde, poezii, ninsoare si o multime de cadouri frumoase.
Fara nervi, stress, probleme imaginare, carcoteli, doar oameni draguti care vor sa ajute copii tare draguti.
Am vazut zilele acestea numai lucruri extraordinare, mult mult frumos, si lucruri mai triste, dar si oamenii care si-au transformat capacitatea de a darui intr-un mod de viata.
Unde: in satele Lapugiu de Sus si Ciungani din judetul Hunedoara
Ce: cadouri pentru copii, stranse cu grija, unele venite tocmai din Germania, multe de la Bucuresti, la pachet impreuna cu mosul si zana din basme.
Cum: in masini 4×4 incarcate pana in tavan
Imi aduc aminte cu multa placere de un cadou pe care l-am primit anul acesta, care combina atat de bine frumosul cu utilul.
O imagine insa face cat o mie de cuvinte:
Partea mai putin evidenta: este un unicat, creat de doua maini dibace.
Aceleasi care au creat si gentuta mea mult dorita.
Si inca o imagine, pt alte o mie de cuvinte:
Multam frumos, si urez un 2010 plin de multe alte creatii minunate!
Mi-a disparut bicicleta. Cea de mai sus. Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a vazut nimic. Ca si cum s-ar fi evaporat. Am vrut sa ies la o bere si atunci mi-am dat seama ca nu mai este jos legata de calorifer.
Nu ma asteptam sa se intample (cel putin nu acum). A fost acum cateva zile, si imediat dupa m-a lovit depresia. Desi n-am facut legatura initial. Acum imi e bine, sunt din nou optimista, dar atunci am jelit un pic si m-am blocat. N-am avut nici putere sa scriu despre asta.
Imi da atata bucurie incat nu pot sa nu creez o relatie cu bicicleta, desi este un obiect. Ma doare cand nu mai este, chiar foarte tare. Desi imi zic ca va urma alta, si ca nu ar trebui sa conteze. Acum inteleg poate au simtit alti oameni care au patit la fel.
Mi-am pierdut un pic si din impresia de siguranta. Ma simt mai vulnerabila. Si ma intreb cum o sa am curajul sa las legata de calorifer o alta bicicleta. Chiar si cu un lant mai tare. Sunt insa o norocoasa, o mai am si pe Julieta, stralucitoare si frumoasa.
