am avut ocazia in aceasta primavara sa cunosc oameni minunati, pentru care a pedala este un mod de viata.
Amelie si Murat – in aprilie erau la Bucuresti, au ajuns deja la Moscova
si Laura absolut extraordinara, calatoare pentru 4 luni in Europa de Est.
New King of Technology: Apple Overtakes Microsoft
Regele a murit, traiasca regele.
Nu genul de stiri care incap printre povestile cu topoare de la tv.
http://www.boston.com/bigpicture/2010/05/oil_reaches_louisiana_shores.html
Dl. Dan Popa a inceput sa scrie din nou la frecventa de acum un an, macar, dupa cum m-am obisnuit, tot haz de necaz.
5 intrebari (retorice din pacate) despre sistemul economic, asa cum este acum
Si la petreanu.ro o veste buna, una rea, incep cu cea rea:
http://www.petreanu.ro/2010/05/drumul-spre-saracie/
si cea buna
Foarte tarziu, dupa ora pranzului, m-am hotarat sa profit de vremea buna sa mai fac o incercare pe traseul care m-a dat gata acum 2 saptamani. Ca la concurs, termen limita 5h – venirea noptii. Pornit in forta, deja incalzita dupa o repriza de alergare de dimineata. Traseul, mai ales bucata de camp dinainte de Ghica, nu avea nimic de a face cu macelul de dinainte. Iarba verde, refacuta, pasari, lanuri de grau, avioane, o frumusete. Nici nu stiu cum a trecut timpul pana am ajuns la palat.
De aici incepea partea necunoscuta mie. M-a luat prin surprindere frumusestea peisajului, pe mal de laculet, apoi am urcat o mica panta si am dat nas in nas cu un iepure care evident s-a speriat si topa topa, topa topa a fugit. Bucati de padure, cu apa mustinda, namol moale si alunecos, bucati mai uscate, alte baltoace, alte noroaie, o poienita superba intr-un ochi de padure, deja incepea sa fie cunoscuta padurea de la Snagov. Si cum bateriile nu mergeau la gps, am fost atenta si la marcaje 
Inca un ochi de padure, si apoi cateva caprioare, chiar la apusul soarelui. O minunatie de traseu. Niste namoale de toata frumusetea inainte de asfaltul de la Snagov la Gruiu, si finalul, mult asteptat … Pe vreme buna, o placere. Cand ma gandesc ca am plecat din inima Bucurestilor ….
Seara tarziu, cu bicla noroita, ca de obicei la spalatorie. Baietii s-au uitat lung la mine, apoi la bocanci, si m-au intrebat daca am fost la “a doua evadare” Stiau deja si ultimele zvonuri: se pregateste pe acelasi traseu la toamna o noua editie Sper insa atunci de vreme buna, e prea frumos traseul pt inca o ploaie.
Buna treaba prima evadare, altfel nu mergeam nici la mare, si nici din nou pe traseu … simt ca pedalez mai bine, chiar daca mai e loc si de mai bine. Plus ca sunt alti mii bucuresteni care care au luat microbul
A simple way of having two dependent comboboxes, a primary select a secondary select thats gets filled on the fly depending on the main combobox selection (without form submit).
In my case the first select is a list of competitions and the secondary select contains the teams of the selected competition.
Sau in cazul meu, prima evadare = prima noroiala…
Toata saptamana vreme frumoasa, si cand am plecat pe drum a inceput ploaia.
La start o mare de biciclisti care de care mai echipati, n-as fi crezut acum 2 ani ca la marginea bucurestiului vor sa ia startul la un traseu de 65km off road peste o mie de bicle absolut incredibil.
Incet, foarte incet, am luat startul, cu grija sa nu ne lovim… urmeaza padurea, muuulti oameni, ambuteiaje la fiecare baltoaca. Ploua dar nu foarte tare. Inceet, cu rabdare, am ajuns la camp deschis, cu avant am zis gata, acum e timpul sa iau viteza. Langa mine un baietel cu parintii, pedala de zor. Ma uit la lant (il bibilisem cu o saptamana inainte special pentru eveniment), avea un pumn de pamant peste 
Am zis ca mai bine sa nu schimb vitezele ….
Peste cateva minute mi-a fost clar ca va fi greu sa termin, in cele 5 ore impuse. Mergeam inceet, alunecand, derapand, noroiul se transformase intr-o mazga ce se prindea de roti si ma ingreuna foarte tare.Pe iarba era mai bine, mai putin noroi, doar ca era mai greu cu echilibristica.
Trec inca ceva minute, o portiune cu noroi mai vascos, si o multime de oameni coborati de pe bicle. Cobor si eu, si dupa cativa metri, mi se blocheaza complet roata din fata, de la noroi. Dau jos de pe frane un bulgare urias de namol incleit si incep sa ma prind de ce s-au inventat franele pe disc. O iau mai departe, rotile se mentin mai mobile cand sunt pe bicla.
Mai merg un pic, vine alta bucata doar de noroi, fara vegetatie. Alti oameni opriti, din nou roata blocata. Ceilalti la fel de blocati ca si mine, nu stiu ce sa faca sa mai continue, sa ajunga undeva pe asfalt de unde sa iasa de pe traseu. Incerc sa car bicla pe sus, dar incarcata de noroi, e foarte grea. O curat, ca dupa zece metri sa fie din nou nevoie sa o curat. Sansele de a termina traseul la timp se micsoreaza vizibil ….
Ma prind ca un mare ambuteiaj de noroi este intre roata si aparatoare, curat un pic, merg mai departe, iar se noroieste… Ma hotarasc sa dau jos aparatoarea, un baiat blocat ca si mine ma ajuta cu un nimbus (promit, nu mai plec fara altadata), multam pt ajutor! Nu sunt singura care se apuca de manevra cu aparatoarea
O impaturesc si o agat intre firele de la ghidon, si o iau mai departe. Parca e mai bine, ma opresc mai rar sa arunc bulgarele de noroi.
Ajung la o sosea, unde cei din organizare ne zic ca mai sunt cativa km pana la palatul Ghica, pana acolo drumul e cu mai putin noroi, si acolo ne asteapta. Cu un nou elan, o iau la drum. Deja pe cele 2 urme de roti ale drumului mustea noroiul, o iau pe iarba din mijloc. E mai liber, oamenii sunt foarte rasfirati, multi inca se lupta cu noroiul din spate. Derapez controlat, imi place. Noroc cu cadrul meu jos.
Ajung la Ghica, aici se stransesera ceva oameni, si organizatorii ne recomanda sa nu pornim mai departe. Vorbesc la telefon cu Len, a ajuns la finish. Ma intalnesc cu oameni cunoscuti si schimbam cateva impresii despre noroiala si continuarea traseului. Cum autobuzele erau pe drum, si mai toata lumea se hotaraste sa ramana, decid ca e mai bine sa raman si eu, decat sa continui singura, mai ales ca este mult noroi si mai departe. Incep sa inteleg mai bine parerea de rau a celor care nu au ajuns la mare, dar e si maine o zi.
Ma suna prietenii din bucuresti, ca pun suportii pe masina, daca vreau sa fiu preluata. Cu siguranta Nici nu stiu cum a trecut timpul si deja eram la finish Aici lume multa, veselie mare, si toata lumea asteapta la iarba verde marea tombola. Tot respectul pentru cei care au terminat, a fost mult mai greu decat pare. Aflu ca si baietelul a ajuns, cu parinti cu tot, noroit din cap pana in picioare.
Mici si o bere, mers spre casa intr-o nebunie de masina, 6 oameni inauntru, 4 bicle deasupra, cu gandul la urmatoarea evadare … cum am ajuns, am gasit o spalatorie, mi-am curatat bicla de noroi, apoi incet incet si restul de echipamente noroite … la spalatorie, baietii amuzati (nu eram prima bicla), cum am iesit, m-a claxonat o masina cu bicle deasupra. Ma gandesc, la ora aceasta, peste o mie de oameni, la birou, isi povestesc impresiile de la prima evadare… La anul o sa fie si mai mare nebunia
Alte impresii, de pe net:
Ca antrenament, pentru ca ma bate gandul sa ajung la prima evadare, si cum mi s-a povestit de atmosfera incarcata de energie de la deja traditionalul mars de 1 mai al velorutionarilor catre mare, am vrut sa insotesc anul acesta plutonul pe 30-40 km, urmand sa ma reintorc in Bucuresti, si poate la anul, mai bine pregatita, sa incerc intregul parcurs.
Zis si facut, de 1 mai, la 9 dimineata, cu bidonul plin de apa si 3 bagete de susan la mine, pe mtb, in Parcul Circului. Atmosfera incredibila, peste 230 de oameni entuziasti gata sa porneasca la drum. In curand a ajuns si amica mea Catalina, ce urma sa ma insoteasca in acest scurt antrenament. O surpriza placuta, erau prezenti foarte multi dintre oamenii pe care ii vazusem cu cateva zile inainte la costum pe bicicleta.
Am pornit in curand, in directia Branesti, primii km s-au evaporat pur si simplu. Am incercat sa gasesc si alti amatori de o intoarcere rapida, dar toata lumea vroia sa mearga pana la capat.
