Rodiq » Page 'cu bicicleta la mare'

cu bicicleta la mare

Ca antrenament, pentru ca ma bate gandul sa ajung la prima evadare, si cum mi s-a povestit de atmosfera incarcata de energie de la deja traditionalul mars de 1 mai al velorutionarilor catre mare, am vrut sa insotesc anul acesta plutonul pe 30-40 km, urmand sa ma reintorc in Bucuresti, si poate la anul, mai bine pregatita, sa incerc intregul parcurs.

Zis si facut, de 1 mai, la 9 dimineata, cu bidonul plin de apa si 3 bagete de susan la mine, pe mtb, in Parcul Circului. Atmosfera incredibila, peste 230 de oameni entuziasti gata sa porneasca la drum. In curand a ajuns si amica mea Catalina, ce urma sa ma insoteasca in acest scurt antrenament. O surpriza placuta, erau prezenti foarte multi dintre oamenii pe care ii vazusem cu cateva zile inainte la costum pe bicicleta.

Am pornit in curand, in directia Branesti, primii km s-au evaporat pur si simplu. Am incercat sa gasesc si alti amatori de o intoarcere rapida, dar toata lumea vroia sa mearga pana la capat.

Ritm rapid, insa in pluton, la adapost, si cu un pic de efort m-am vazut si la a doua oprire, la km 40. Dupa ce Lucian Mandruta a intrebat raspicat daca renunta cineva, si n-a primit nici un raspuns, am decis sa continuam inca o bucata de 20 km, prea era frumos, vremea, soarele si compania. Simteam ca nu mai este la fel de usor la inceput, din cand in cand imi amorteau degetele pe ghidon, si ma gandeam: lasa ca la anul, cu slick-uri, manusi, ghozdanel prins de cadrul bicicletei (nu in spate) si o sa cu gel, merg si eu pana la capat. Macar imi luasem haine mulate, aveam rotile umflate si maneci lungi, sa nu ma arda soarele.

Urmatoarea oprire, mai lunga, la km 65. Dupa cum am aflat de la Laura (ce bine e cand o ai ca asistenta :)  eram cam la jumatatea drumului spre Slobozia, destinatia din prima zi. A fost abia atunci evident ca e mai simplu in pluton pana acolo, si apoi cu trenul sau masina spre casa, decat sa pedalam singure tot drumul inapoi spre Bucuresti

Batea un vanticel din laterala, si cum stiam ca nu am antrenament, am decis sa nu fortez, sa merg la umbra plutonului, cat mai ferita de rafale. Asteptam cu nerabdare pauzele, sa cobor de pe sa si sa imi dezmortesc degetele. Din vorba in vorba, am cunoscut colegii de drum, si nu stiu cum a trecut timpul, am ajuns la Drajna. A urmat o bucata de vis, acel nesufert vant din laterala, dupa ce am cotit spre Slobozia, venea din spate, asfalt impecabil, soare la apus, lanuri galbene de rapita. Sa tot dai la pedale.

Si uite asa seara ne-am trezit la Amara …

Ce sa facem mai departe? Cum am aflat atunci, o incurajare primita la momentul oportun iti da exact puterea sa reusesti. Dupa o nesperata gustare de curmale si fructe uscate si un scurt tutorial de refacere, ne-am gandit ca nu pierdem nimic daca incercam, si n-ar trebui sa ratam asemenea ocazie de a ajunge pe bicla la mare, avand noroc de vreme, mai ales ca in mod nesperat nu ne dureau genunchii.

Ne-am cazat si am halit tot ce am vazut pus pe masa. Dupa un dus si un masaj iar a doua zi un mic dejun copios ma simteam in putere sa merg mai departe. Am decis insa sa nu fortez genunchii, imi era tare frica de tendinita (am patit-o in anii trecuti), si eram pregatita sa renunt la nevoie. La plecare am vazut ca si alti oameni care seara ziceau ca nu mai continua, isi schimbasera planurile.

Am pornit incet, de incalzire, insa am avut tot timpul pe cineva aproape sa ma ajute. La iesirea din Slobozia o surpriza placuta, ne-a ajuns din urma si Len, plecat o zi dupa noi, la 4 dimineata, scapat nevatamat din deja traditionalele curse cu haitele din Afumati.

Plutonul mergea cursiv, constant, in ritmul meu, si nu stiu cand a trecut timpul, pedaland printre lanurile de rapita. Cand am trecut Dunarea mi-a crescut inima, si la popasul de la Harsova m-am uitat la ceas, nu intelegeam, parca acum 2 minute era dimineata. Era doua jumate de dupa amiaza …

In grup mic am indraznit sa atacam bucata mai grea, auzisem deja povestile din anii trecuti, cu vantul din fata si dealurile infame care nu se mai termina. Inainte de plecare, un ultim check cu echipa de asistenta Shimano, mi-au uns bicla cu  lubrifiantul cu vascozitatea optima si mi-au dat atmosfere in cauciucuri la maxim – e minunat sa ai asistenta.

Era exact la fel si de data asta. Deal vale, deal vale, vant in rafale din fata. Am incercat sa ascult de sfaturile celorlalti, si sa imi gasesc ritmul, cadenta constanta, schimband mereu vitezele, ca sa mi se para la fel de usor pedalatul, si la deal, si la vale. Doar ca dealul era luuuung si valea se termina intr-o clipita. Palcuri palcuri, luptandu-ne si cu asfaltul cu gropi si urme de senile de pe margine, in timp ce vajaiau pe langa noi masinile, usor iritate ca nu se mai termina o data cu sirul de biciclisti, salutati de sateni, cu pauze o data la 2-3 dealuri, admirand cu coada ochiului peisajului, am dat inainte, cu gandul la destinatie. Cand credeam ca nu se mai termina, ne-au intampinat plutonul de ciclisti din Constanta, veniti sa intampine grupul din Bucuresti, ca in fiecare an. Ne-am grupat mai multi si am pornit si mai hotarati la drum, sa nu ne prinda intunericul. Ne-a prins, dar abia la sfarsit. Nu aveam slick-uri, dar aveam licuricii cu noi :) Dupa apusul soarelui aerul rece facea imposibila orice stationare, asa ca nu am prea avut incotro, si ne-am strans toata puterea pe care nu stiam ca o avem si am mers mai departe.

Cand ne-am vazut ajunsi, a fost aproape ireal. 294 de km cu totul, cand eu mai mersesem inainte decat intr-o tura de 80 (si asta acum  o vara). Organizarea ireprosabila, ne astepta autocarul si o dubita pt biciclete, pt drumul spre casa. Care nici nu stiu cum a trecut, retraind povestile unui weekend de neuitat.

Respect organizatorilor, multumiri lui Geo, lui Elena si echipei de velorutionari pentru asistenta impecabila,  au gasit solutii chiar si pentru noi cei care ne-am alaturat in ultima clipa grupului mare, si ca dovada a sprijinului lor extraordinar, si al intregului grup, am si ajuns la final.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa

Share and Enjoy:
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • Reddit
  • RSS

9 comments to “cu bicicleta la mare”

  1. [...] Rodiq [...]

  2. bravo, rodiq… m-am bucurat mult sa vad ca ai terminat toata cursa… :) ai fost…. de exemplu :)

  3. :) multam frumos pt asistenta, fara muuult ajutor nu as fi reusit

  4. Multumesc pentru crema de soare!

  5. @ionut
    cu placere!

  6. Bravo, felicitari

    eu nu as avea curaj sa ma incalec la asa ceva, dar din ce mi-ai spus si mai ales ca tu a terminat cursa cred ca la anu ma bag si eu.
    Bravo inca o data si poate ne vedem la anu. asta daca nu uit de cursa asta sau poate imi dai tu un mail sa imi aduci aminte.
    salutare si poate ne vedem cu bicicleta prin Bucuresti.

    pa

  7. @ciprian
    mutam, la anul obligatoriu imi pun slickuri, vin cu haine mulate de ciclism, mansoane confortabile pe ghidon, manusi, fara rucsac in spate (de ieri deja mi-am configurat bicla sa incapa totul agatat de cadru), sa mai confortabila, totul testat inainte macar pe 80 de km… a fost un mare noroc ca am terminat, m-a ajutat mult grupul

  8. anul asta se m-ai merge la mare pe 1 Mai cu Mandruta? tare mult mi-ar placea sa fac si eu drumul asta alaturi de un grup mare

  9. Inca nu se stie, insa cum am noutati pun un link la pagina organizatorilor. Mi-ar place si mie foarte mult…

Leave a comment


3 − = one