Rodiq » Page 'ny'

ny

inainte de a se crapa de ziua, cu taxiul galben, spre gara din Washington. mers lin, pe autostrazi cu o mie de benzi, pana la o cladire impunatoare. totul automat ca pe roate. m-a impresionat nu atat faptul ca mi s-a printat biletul de catre automat, dupa scanarea printului adus de mine de acasa, dar totul s-a intamplat aproape instantaneu. fara waiting sau processing …

trenul adevarat, gri metalizat cu dungi orizontale, exact ca in filme. inauntru, mai bine ca la noi la clasa I.

nici nu stiu cum a trecut timpul si iata-ma in penn station. aici surprise, desi hotelul la distanta de 3 strazi, si peste tot metrou, ar fi fost un super ocol sa ajung cu metroul (toate liniile sunt oarecum paralele). cum eram cu bagajul dupa mine, decat sa merg 500 m pe jos, mi s-a recomandat calduros sa merg cu taxiul. e aproape cat taxa de start. asa ca iarasi in yellow cab :)

in jur, numai cladiri inalte, cu un aer retro.

ajuns la hotel, m-au gasit, doar ca sunt prea devreme. lasat bagaje si plecat la masa. unde altundeva decat in chinatown. la metrou, ca in Europa, automate. insa mergeau incredibil de repede. in cateva secunde aveam cardul nou nout de metrou. cu gasitul chinatown, o poveste mai complicata. dar pana la urma am gasit … imbulzeala, magazine de peste, mancare rapida. la un colt mai retras un restaurant mai serios, cu review-uri agatate la intrare. aici e de mine, si cum de mult am auzit povestit despre mandarin duck, mandarin duck it is. doar ca nu e exact ce ma asteptam, aici nu se mananca taiata feliute, ci ne dau un fel de clatite subtiri, ceapa si castraveti taiti subtiri, si ne arata cum sa ne facem un fel de minishaorma din mandarin duck. ca un fel de clatita/prajitura de carne. nu mi-as fi inchipuit, absolut delicios. si ca la o clatita cu dulceata, m-am lins pe degete.

pe nota de plata taxe peste taxe, dar macar culinar eram mai mult decat multumita :)

urma apoi drumul la hotel, pt camera. zis si facut, de data acesta direct la metrou. doar ca surprize, e tare complicat, sunt mai multe linii pe acelasi peron, pe linii scrie doar care este statia finala (care nu e in manhattan, deci nici pe ghidurile mele) deci no way sa ma prind pe unde sa o iau. am avut impresia ca inteleg, am mers o statie, dar in directia gresita. am coborat, numai ca sa ma trezesc intr-o statie cu vreo 3-4 peroane, si aceleasi instructiuni ambigui. incerc si varianta cu intrebatul. doar ca si ceilalti calatori sunt la fel de pierduti ca si mine. intr-un final o doamna imi povesteste incotro sa o iau, ca merge si ea in aceeasi directie, sa merg cu ea. zis si facut. doar dupa un minut insa, vad pe geam ca sunt pe pod si ies din manhattan. problem. doamna se prinde si ea si imi spune ca si-a adus aminte ca a uitat ceva important si tre si ea sa se intoarca, si ii pare rau ca a gresit. deja situatia se complicase … cobor la urmatoarea, ca sa descoper alta statie cu multe peroane, si nu era nici macar evident care e linia inapoi. cu grija, noroc si intutie, prietena mea reuseste sa gaseasca trenul inapoi in manhattan. rasuflam usurate, si desi linia ne lasa un pic mai departe, mai bine pe jos decat sa trebuiasca iar sa schimb metroul.

urmeaza cartierul artistilor, de ajuns cu chinezariile. stradute cochete pierdute in verdeata, lume pestrita si boema.

de ajuns cu metroul, asa ca usor usor pe jos, pana la brooklin bridge. zgarienorii scaldati de lumina apusului, si podul aduce inapoi in inima linistea de dinaintea povestii cu metroul. totul bine, a venit ora magica. un pahar de vin rosu este desertul unei zile copioase.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • Reddit
  • RSS

Leave a comment


× 2 = fourteen