•
Sun la o societate de asigurari (prestigioasa), la numerele de call center de pe net, sa intreb cat m-ar costa pt suma x. Nici un numar nu mai e valabil. Sun la daune ca sa aflu de la ei un fix de la vanzari. Sun la vanzari, pot sa imi dea doar informatii despre asigurarea obligatorie (aceea care e de 20.000 Eur si costa 20 Eur la toate societatile de asigurare). Colega de la asigurari facultative nu este disponibila, las un mobil sa fiu sunata mai tarziu (mi se recomanda insa sa revin eu). Intre timp mi se explica ce e aceea asigurare: cea obligatorie acopera doar 3 tipuri de evenimente: inundatie, cutremur si va rog asteptati o secunda. Astept un minut ca sa aflu apoi ca sunt acoperite toate catastrofele naturale. Dupa o saptamana de cautari am izbandit.
•
Zgribulita si adormita de atata ploaie, imi aduc aminte de vremuri mai bune. Instantanee velo din vacanta, pe o vreme perfecta de pedalat ….
•
Made curious by len’s install, I could not resist and tried the new Ubuntu Netbook edition on my 11z, in search of perfect use of my 16:9 display, with incredible 1366 horizontal pixels but only 768 vertical ones.
First, backup. Shortest backup ever: I do not have any developing tools installed, all my media files are also on my external hard drive, my email is on an imap server, so I’m truly mobile with this mini laptop. I just made a copy of the background image 
Next, the install. I took the usb and started. I chose manual handling of partitions (I kept the windows install, it’s good for tests from time to time), after that the install started and a bit later was done. Excellent, smoothest install ever.
After restart though, came to face the real problem, that I also had with the previous version of Ubuntu: the wireless was not working, the error message: “device not ready firmware missing”
Plugged the cable and looked for a solution. The problem obvious, the infamous broadcom chipset:
Read more »
•
Imi pare o alta tara, dupa NY. Spatii largi si foarte largi, liniste, oameni calmi, fara imbulzeala.
Zona centrala este intinsa si distantele mari. Bulevarde largi, cladiri cu putine etaje, institutii si muzee, in stil roman.
O zi intreaga mi-a luat sa vizitez jumatate: Capitoliul, Library of Congress, Curtea Suprema de Justitie. Library of Congress, atat de vesel ornata pe dinauntru, m-a surprins cel mai tare. Ma legasem la ea pe net cautand in terminal isbn-uri… cu totul alta perspectiva acum:
Din fata Capitoliului am trecut pe “marea peluza”, avand de o parte si de alta muzeele Smithsonian. Am inceput cu cel de istorie, o alegere inspirata. La etajul 3 sunt prezentate cu desene, machete si filme, ca pentru copii mici, in ordine cronologica, razboaiele Statelor Unite. Au meritat o dupa amiaza intreaga iar cu ultimele puteri nu am ratat bucataria lui Julia Child:
Si pt ca muzeele sunt punctul forte al orasului, am vizitat si muzeul de arta – nu in aceeasi zi! Dar am avut timp si putere doar pt colectia europeana, si special pentru oameni ca mine, am apreciat organizarea cronologica a colectiei. Mi-a parut rau ca nu am avut mult timp pentru sculptura, o aripa intreaga cu Degas si Rodin (muzeele din Washington se deschid tarziu si se inchid devreme).
Insa cel mai “adevarat” de departe Aerospace Museum, de la capsulele din programele Gemini si Apollo la avioanele din razboaiele mondiale si din primele linii comerciale. Extra: explicatii for dummies despre zbor si motoarele cu reactie.
•
Prizoniera in casa, cat mai departe de “the great outdoor”, amenintator si rece. Adio iesiri la suc si bere, adio alergare in parc. Sunt 100% preocupata doar de rezervele de ceai de musetel, aspirina si lamaie. Si de cat de cald este caloriferul.
Eu care nu zic niciodata nimic, si uit de intretinere cu lunile, am facut chiar miscarea curajoasa de a trimite un sms catre administratie, pt a intreba despre noutatile de la radet. Care m-a dat gata (in conspiratie cu babutele din cartier), dupa ce supravietuisem cu succes la 2 sapt de aer conditionat dat la maxim + portia inghetata zilnica, urmat de inot de sfarsit de septembrie in piscina descoperita (doar asa de 2-3 ori pe saptamana), si de ziua mobilitatii, pe ploaie mocanita.
Este de fapt un simplu un anternament pentru iarna: am scotocit prin dulap si asa doar de test am trecut la echipamentul de ski, upgradat in mai multe straturi. Lipsesc doar claparii, schiurile si partia, in rest sunt perfect echipata. Dar senzatia mea este ca seaman mai mult cu un cartof decat cu o silueta “pinguin” adaptata la alunecarea pe zapada.
•
Astazi ultima bifa mare, jogging in Central Park. O zi racoroasa, perfect. Pe drum am gasit in sfarsit si de unde sa iau un post card cu o poza a New York-ului pe care nu scrie “New York”.
Si am trecut pe la cafeneaua mea preferata pentru un breakfast sanatos. Deja sunt de-a casei.
ps. pt blending pe strazile din NY (domnisoara): slapi, pantaloni scurti kaki, tricou decolorat, un pahar Starbucks cu pai, mers grabit.
Pe coltul cu 5th Avenue dau peste cubul Apple, si nu rezist sa vizitez magazinul. Si ocazia perfecta sa testez celebrul iPad.
Ce test mai bun, decat sa imi verific mailul. Destul de natural m-am prins cum sa bat adresa pt webmail. Prima problema insa, vreau sa scriu “nemesisit” doar ca imi tot completeaza spatiu dupa nemesis (“nemesis it”). Dupa 3 incercari nereusite, ma prind de un popup cu un X pt “nemesis it” apas pe x si scap de precompletion. Perfect. Ajung la partea cu parola. Aici e o pb. Fiecare litera este cateva secunde vizibila si apoi devine * (ma asigur ca persoana de langa mine nu e atenta la parola mea). Apoi ma prind de ce e afisat fiecare caracter. E ff greu de introdus (eu am o parola cu litere mici, litere mari si numere). Ca sa comut intre moduri pe tastatura desenata, multe multe clickuri 
plus ca pe desen se apasa ff usor tastele de alaturi. Si daca gresesc, sterg tot si o iau de la capat (nu are sagetelele). Dupa 10 incercari reusesc sa bat parola, si dau de lista lunga de mailuri. Incerc sa deschid un email. Click click cu degetul. Sau click sau click … click sau clickclick. Nimic. Doar se mareste fontul ecranului, dar raman in lista de mailuri, nu vad continutul. Dupa alte cateva incercari, reusesc sa deschid un singur email. Moment in care imi dau seama ca e tarziu, si am si de alergat azi … iPod poate versiunea urmatoare.
In parc am inceput incet incet. Se alearga pe asfalt, o alee serpuita inconjoara parcul, are o banda de alergat, una de biciclete si una de masini. For fun, urca si coboara, urca si coboara. Urcarile sunt usorare, coborarile sunt fun. Nici nu stiu cum trece timpul. Din cand in cand de pe alee zaresc cladirile frumoase (si scumpe) cu vedere spre parc. Distanta dintre cei care locuiesc la periferie si cei care au vedere spre parc pare infinita.
Ma ambitionez si dupa turul parcului fac si un tur de lac (un mare lac artificial in mijlocul parcului, cu alee de pietris, doar pt alergat). Este fabulos. De aici se vad panoramic cladirile de pe avenue-urile care marginesc parcul, fiecare este o opera de arta.
Gata si lacul, mai am doar jumate de lungime de parc si am terminat dar imi este ff greu, suspectez ca alerg de o multime. Ma ambitionez (cand o sa mai am eu ocazia sa fac o tura de Central Park). La sfarsit ma prind ca alerg de ceva vreme … dupa timpul meu (mult prea slab pt a ma il pune aici), suspectez ca tura de parc + tura de lac are mai mult de 10 km.
Acum incep sa simt oboseala. Nu am in buzunar decat cartela de metrou, cartela de hotel si restul de la micul dejun, 31 centi. La primul tonomat cu fructe, 2$ / 3 mere sau 3 piersici. Negociez cei 31 de centi pt un mar. Victorie! Si unul dintre cele mai bune mere ever.
Nici nu stiu cum a trecut dupa amiaza. Dar e timpul pt MoMA (Museum of Modern Art). Este vineri dupa-amiaza si este gratis. Vin de pe 5th Avenue, mi se cere biletul, se ia de la intrare (dinspre 6th Avenue). Ies afara si abia acum observ coada din dreapta. Si merg, si merg, si merg si coada continua… am ajuns la capatul strazii, si abia acum am loc in linie. Merge insa repede, si mi se da un ticket cu mentiunea Matisse intre 6- 6:30 (este 4:30 pm - niciodata 16:30, totul in am/pm) . Muzeul minunat si aglomerat. Dar imi pare bine ca am avut timp. Si imi deschide pofta de albume de arta.
Sfarsita de oboseala, timpul pt o inghetata. Sunt incantata ca am descoperit in sfarsit ceva care seamana cu gustul de caramel, se cheama “butter whisky”
Si timpul pt ultima bifa, Rockefeller Center, Top of the Rock, vedere de seara. Nici ca se putea mai bine, imediat dupa apus, intr-o zi lucratoare, cand birourile sunt inca luminate. Orasul e glorios de sus.
A fost grozav sa fiu turista aici, insa se simt efectele crizei. Oamenii stresati, cu fetele triste si obosite, somnorosi, tot timpul pe fuga. nu au timp de small talk. Au un aer cool studiat de self importance, insa nimeni nu radiaza a optimism. Doar alearga, si ma intreb daca nu cumva au si uitat pentru ce. Niciodata nu am simtit pana acum cat de important este aspectul exterior si in oceanul acesta de oameni si cat de mult se bazeaza toti pe prima impresie.
•
Dureroasa trezirea la 7 dimineata. Imi promit sa nu mai imi programez nimic asa devreme intr-o zi de vacanta.
Dar in Battery Park imi dau seama ca a meritat. Nu este coada, iar feribotul pe jumatate gol. Am cu mine micul dejun fancy (sandwich cu paine graham si legume / cafea si salata de fructe) si deja ma loveste mirosul de E-uri de langa stand-urile de hot dog.
Este o zi minunata, vederea spre oras magnifica.
Statuia Libertatii este foarte eleganta in dimineata aceasta. Si povestea ei minunata. Primita cadou de la francezi, a asteptat cativa ani pana cand americanii au strans fondurile pt a construi piedestalul. Un tip destept Pulitzer, jurnalist, a venit cu ideea sa publice in ziar numele celor care fac donatii. Majoritatea banilor s-au strans cu donatii de mai putin de 1$ , iar tirajul ziarului a ajuns la cote astronomice. Structura de rezistenta a statuii a fost gandita de un tip Eiffel. etc. etc.
Dupa am timp sa savurez Ellis Island. un must pt un glimpse in natura americana. Orasul a fost construit de imigranti, fericiti ca au plecat de la mai rau (saracie lucie si/sau persecutii), intr-o tara unde macar generatiile urmatoare au avut sansa unei vieti mai bune. Valuri valuri, de la sclavii adusi cu forta din Africa pana la imigrantii veniti cu vapoarele cu aburi au muncit 15 ore pe zi pana la epuizare si au construit tot ce vad eu acum in jur.
Este iarasi o zi plina, next stop: Muzeul Metropolitan. Biletul de intrare (obligatoriu) costa cat te lasa inima, de la 1 cent in sus. Colectia de arta impresionanta. Am impresia ca sunt la Luvru. Intr-o dupa amiaza nu am timp decat pentru pictura europeana. Muzeul inca nu s-a inchis, dar deja sunt epuizata. Dar pt ca sunt in zona, gasesc un strop de energie pt a savura Upper East Side, o zona rezidentiala cu unele dintre cele mai frumoase case din NY.
La hotel atipesc, cu gandul sa ies mai tarziu intr-un club de salsa, dar ma trezesc a doua zi.
•
Astazi am incercat la micul dejun mancarea sanatoasa: sandwich cu mezel “european”, “european cheese” (tot ce este fancy este chemat generic “european”, maximul de finete pt ingredientele americane este “handpicked”), felii ff subtiri de paine prajita, salata mare de fructe. Cam de 3 ori mai scump decat varianta hamburger + doughnut. Si foarte bun.
Si apoi la statia de inchiriat biciclete, unde mi-am gasit o minunatie de bicicletuta de dama, marimea mea, echipata Alivio. Ca sa fiu extra safe, la propunerea mea, am luat si asigurarea antifurt (3 coco), si un U-lock in plus (gratis). Si hop I go. Mi-am propus sa dau turul insulei, din sud spre nord, incepand cu promenada de pe langa Hudson River. Privelistea breathtaking.
Si vremea minunata, cald, cu vant din spate. Nici nu stiu cum a trecut timpul, la un moment dat am cutezat sa ies de pe promenada sa o iau spre Central Park, pe o strada marcata cu pista de biciclete. Pista doar pictata pe jos, fara diferenta de nivel, doar cu titlu indicativ. Dar avea sens unic si masini putine, asa ca am avut curaj. Pe langa Central Park, aceeasi poveste.
Mai complicat sa revin pe promenada, nu gaseam intrarea (pe margine este un fast lane, si foarte rar cate un tunel care face accesul pe malul raului) dar am reusit, si am gasit singura zona din Manhattan unde nu sunt oameni.
Am prins curaj, si am iesit din nou de pe promenada, de data aceasta intr-o zona mai putin rezidentiala, in Harlem. Diferenta ca de la cer la pamant, dar era in amiaza mare, am tinut-o pe strazi principale, m-am oprit doar cand am vazut politisti.
Cu multa incantare am ajuns din nou in Central Park, si a fost tocmai bine de un picnic. Am gasit in sfarsit si solutia pt masa, exista din loc in loc (nu chiar in parc, langa, pe marile bulevarde), tonete pe care scrie “halal” unde pe langa burgeri si hotdogs se poate comanda ceva ce seamana cu shaorma la farfurie de la noi. Multa carne, salata si orez galben. La un pret mai mult decat rezonabil.
Cu forte proaspete, mi-am continuat plimbarea pe doua roti, de data aceasta mi-am propus sa bat cealalta promenada, pe langa East River. Doar ca si de data aceasta era o pb sa ajung la promenada, inainte am avut ceva de mers chiar prin oras, pe avenu-urile cele mari. Unul dintre ele avea marcaj de pista de biciclete, dar nu corespundea nici pe de parte cu realitatea. Atat de departe, si totusi atat de aproape de Bucuresti … cu nostalgie m-am avantat pe asfalt, si am aplicat strategiile bine cunoscute …
Intr-un final, iarasi la promenada. Nu m-am abtinut si inainte am urcat pe Quinsboro Bridge, podul spre Queens, care are pista de biciclete. Dar asemanarile cu Brooklyn Bridge se opresc aici, privelistea este frumoasa, insa atmosfera inabusitoare, chiar alaturi trec masinile si poluarea sigur depaseste de cateva ori bune ce avem noi la Razoare.
Intr-un final regasesc si cealalta promenada, privelistea minunata, zona insa mai prafuita si cimentata, lipseste verdeata de pe langa Hudson.
Arsa de soare am ajuns la timp inapoi sa predau bicicleta, si cu metroul inapoi spre hotel, urmeaza salsa party.
Am gasit un salsa social la 2 pasi de hotel, asa ca nu m-am putut abtine. Clubul foarte dragut, oamenii de toate varstele (la noi majoritatea sunt mai tineri decat mine). Nici n-am apucat sa imi schimb pantofii, ca am fost invitata. Doar ca totul mergea gresit. Disperata, ca nu imi ieseau figurile, am intrebat un prof de salsa (inainte am vazut ca se tinuse o lectie de salsa) care e pb. Mi-a explicat ca aici se danseaza “all arround” for fun, dupa ureche, mi-a dat si adresa unui club unde a doua zi se danseaza “serios” on 2. Dar daca tot am venit, sa mai stau un pic. Baietii au fost foarte fericiti, eu mai putin.
Si gata pentru astazi, maine dimineata la prima ora, Statue of Libery!
•
Inceput cu un mic dejun american, la colt de strada, ham and eggs, adica o chifla maare cu ou ochi la mijloc. Meniul vine si cu un doughnut, o gogoasa absolut imensa, glazurata si insiropata.
Ajung cu metroul in Battery Park, de unde se ia ferry-ul spre Statuia Libertatii, sa intreb de inchiriere de biciclete. Nu este chiar ieftin
Si intr-un final, ajung si pe Wall Street. Districtul financiar este intr-adevar impunator. Si oarecum bizar sa vad totusi si oameni in costum (de Labour Day numai slapi si adidasi).
M-am invartit pe stradutele inguste si intortochiate, cu zgarienori pana la cer. Am gasit si World Trade Center Memorial, este mare santier.
Si o oaza de linsite, World Financial Plaza (oaza ad literam, au palmierie). Am intrebat un politist unde este World Financial Plaza, m-a intrebat care, sunt vreo 4-5 in oras … dar ne-am inteles prin semne, am desenat cupola rotunda cu mainile in aer
Am batut toate strazile din Financial District, si m-am trezit in Soho, cartierul cu fatadele din fonta. Surprise, si aici santier. Cateva case refacute, multe fatade in lucru. Multe semne de inchiriat, si un aer dezolant. Alaturi Canali Street, plina de kitchuri turistice. Nu se prea potriveste cu ghidul … Chinatown nu mai este o strada, ci un cartier maare, care a muscat bine si din cele din jur. Cateva magazine frumoase, dar mai mult sepci, tricorui, genti de plastic si slapi. Dar am insistant si am gasit totusi o urma de cartier italian, doua colturi de strada. Paste carbonara adevarate, portie americana, nu vreau sa stiu cate calorii a avut …. extra Italia cu Insulele Feroe, in calificari pt World Cup.
Si daca tot eram in zona, am indraznit sa iau metroul spre Brooklyn. Surprize, mai fusesem acolo o data, cand m-am ratacit in prima zi. Bulevarde largi, case cu doar doua nivele, stradute lungi si drepte, umbrite de copaci, fatade de caramida rosie. Poezie. Lumea linistita, pana cand am ajuns la o intersectie mai mare si am vazut cum urla unii la altii soferii in trafic …
Magazine de delicatese, am dat si peste un bike & repair shop de cartier. De curiozitate, intreb cat costa o bicicleta noua. Undeva de pe la 300 de coco si era vorba de simpla bicicleta de oras (e drept, cu 3 viteze). M-am resemnat, inteleg de e asa scump bike rental. Si mi s-a facut tare pofta de pedalat.
Inapoi per pedes, pe Brooklyn Bridge. La fel de frumos ca in prima zi. Doar ca si plin de masini, e ambuteiaj spre Manhattan. Iar pe pod oamenii alearga si biciclesc spre Brooklyn. Dupa ora, as zice ca se intorc de la munca. Pe cat de nervosi cei din masini, pe atat de bine dispusi alergatorii si biciclistii. De altfel printre putinii oameni zambareti, slabi si cu o postura frumoasa pe care i-am vazut in ultima vreme.
Si pentru ca e pe drum spre casa, dau cu metroul o fuga in Madison Square, pe care il vazusem ziua, acum sesiunea de poze de seara. Si un set de us open, pe ecranul gigant din parc.
Cu ultimele puteri, pe net, planuri pt maine … dar deja incep sa dardai (pe pet-uri scrie ca au dopul mai plat ca sa consume mai putin plastic, insa aerul conditionat este peste tot setat la o temperatura aproape de inghet …) si vecinii mei stranuta … fug la culcarica.
