Rodiq » Page 'Pinocchio'

Pinocchio

Au trecut cateva zile de cand am inceput din nou sa merg normal. Incet, foarte incet, acesta masinarie s-a autovindecat. Am simtit cum efortul meu ii facea rau, mai repede decat avea putere sa se refaca. Asa ca am stat cuminte. Am inghitit si m-am uns cu tot ce se poate, ca sa cresc viteza de vindecare, cu un mic procent, dar suficient cat sa castig batalia.

Am avut timp sa imi simt corpul ca o jucarie de lemn. Un pic de aer conditionat, si simteam sforile din mana care imi fac sa mi se miste antebratul si degete (de la cot, l-am avut mai de mult accidentat, si am ramas cu mici urme). Un pas pripit, si un pumn de ace ascutite mi se infigeau in calcai. Ce amortizor moale si sensibil are calcaiul, niciodata nu l-am apreciat, pana acum, cand a obosit. La genunchi mai bine, raul nu se simte, doar se vede pe film. Dar ce pacat, daca s-ar fi simtit, poate nu era pe film. Pentru prima data am apreciat durerea. Durerea ca flux de stiri. Atentie, doare ceva,  avem o problema! Dau ignore, devin iar  prizoniera intr-un corp de lemn cu sforicele.

Am ramas insa cu lista de faux pas-uri. E durerors, e foarte dureros sa afli brusc intr-o zi oarecare ca nu ai voie asta asta si asta. Eu am voie (inca) sare, alcool si zahar. Dar sa nu am voie tenis, ma doare la fel ca renuntatul pe viata la un pahar de vin.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • Reddit
  • RSS

Leave a comment


nine × 8 =