•
Cateva carti poate cam serioase, insa mi-au placut:
“Zoomenirea“, Desmond Morris (de acelasi autor Maimuta Goala, despre care am mai scris aici). Mi-a prins foarte bine ca am citit-o inainte de vizita la NY – orasul cu mai mare densitate umana din State, a fost la un moment dat si cea mai dens populata zona de pe glob.
“The Theory of the Leisure Class“, Thorstein Veblen. A fost un chin sa o citesc in engleza, textul este disponibil aici. Sper sa gasesc si varianta tradusa in librarii.
E fascinat sa gasesc societatea de consum explicata atat bine cu mai mult de un secol in urma. M-a minunat ideea ca societatea in care traim este un produs direct al naturii umane. Exista influenta media, dar se bazeaza pe pornirile noastre ancestrale. Ce va urma? nu se stie, insa cei pe care i-am intrebat sunt de acord la unison ca nu se poate trece la alt sistem pana cand nivelul de trai nu este suficient de mult timp ridicat incat oamenii sa se gandeasca si la altceva decat la capra vecinului (sau pana cand nu va mai ramane nimic de consumat). Nordicii par sa fie deschizatori de drumuri.
Din aceeasi tematica am citit mai demult “Societatea de consum“, Jean Baudrillard.
•
Nu genul de stiri care incap printre povestile cu topoare de la tv.
http://www.boston.com/bigpicture/2010/05/oil_reaches_louisiana_shores.html
Dl. Dan Popa a inceput sa scrie din nou la frecventa de acum un an, macar, dupa cum m-am obisnuit, tot haz de necaz.
5 intrebari (retorice din pacate) despre sistemul economic, asa cum este acum
Si la petreanu.ro o veste buna, una rea, incep cu cea rea:
http://www.petreanu.ro/2010/05/drumul-spre-saracie/
si cea buna
Teleenciclopedia – 45 de ani
•
Amazon a anuntat deja ca a vandut mai multe carti electronice decat clasice de Craciun. Carcotasii au zis ca s-au contorizat si cartile gratuite, cumparate impreuna cu kindle-urile achizitionate in plin sezon de cadouri. Uitandu-ma insa cat costa un kindle, mi se pare ca vestea e doar usor exagerata.
Stiu, e un subiect sensibil, si eu am nostalgia cartilor clasice. Dar sigur mi-ar place sa stau in varful patului cu o tableta in brate si sa citesc cartile pe care le am deja pe calculator. Am incercat cu laptop-ul si nu este confortabil. Doar sa nu apara prea multe tipuri de readere, sa nu inlocuiesc biblioteca de carti cu bibliteca de gadget-uri.
Cred ca viitorul este al cartilor electronice, dar nu as paria ca vor dispare librariile. Sunt curioasa ce se va intampla cu editurile. Cu siguranta ca vor pierde din putere, si sper in avantajul autorilor.
Din costul de fabricatie al unei carti va dispare cheltuiala cu printatul, depozitatul, distribuitul in librarii, chiria librariei, salariul librarului. Va ramane clar partea de marketing si promovare. Cat despre pretul cartii, vom vedea. Deja am auzit niste zvonuri ca variantele electronice sunt in multe cazuri mai scumpe decat suratele lor clasice. Deja are Amazon monopol? Poate ar fi totusi bine sa fie mai multe tipuri de readere …
Cum sunt, ca de obicei, o optimista, sper ca mai multi oameni vor citi mai multe carti si acesta nu poate fi decat un lucru bun.
O singura nelamurire am: daca am cumparat o carte electronica, si vreau sa o imprumut unui prieten, imi dau cu imprumut toata biblioteca cu device cu tot?
ps. am gasit pe net solutia amazon: incarc cartea mea online (o sa imi dispara de pe device) si prietenul o ia din contul meu online. Cand termina de citit, mi-o returneaza inapoi in cont.
•
Cand am citit ieri prima data pe net, ca introduc impozitul de 16% am crezut ca e o greseala de tipar, citisem si saptamana trecuta ca se va continua cu impozitul pe venit. inca un articol, si inca unul, si apoi un interviu cu bossul de la finante, ca sigur e adevarat. ma uit si nu pot sa cred.
deci ce face statul roman, cand are nevoie de bani? jumuleste firmele cele mai mici. ce 100.000 eur? probabil nici o firma serioasa care are ceva relatii si licitatii castigate cu statul nu intra la categoria asta … sa fim seriosi
acum stau si eu si ma gandesc. ca lumea sa o duca bine, tre economia sa mearga bine. adica sa creasca. si cum creste? de la mic la mare. se infiiinteaza firme, firmele acestea, initial mici, devin mijlocii. cele mijlocii devin mai mari. ma gandesc eu. si crescand firmele, cresc si veniturile statului.
dar nu, noi suntem originali. noi in loc sa avem grija de gaina care produce ouale de aur (initiativa privata), noi o facem ciorbica. si sigur o sa avem o saptamana de mancare, si apoi ne descurcam noi, ca doar suntem destepti.
ce cred eu ca o sa se intample? o sa ajungem noi sa fim felul principal la protapul altcuiva ….
•
M-au lovit din mai multe directii aceleasi idei. Cum de prea multe ori confundam un simbol cu ceea ce reprezinta. Inainte de a da un exemplu, detailez mai mult “ceea ce reprezinta”, si numesc generic acest ceva “o valoare” (intr-o gandire optimista). Cateva exemple de valori: un drum, un pod, o autostrada, un prieten, un film bun, o carte, un leac, o haina, un cantec. Ne e clar ca sunt valori, si ne dam seama cel mai tare de acest lucru, din pacate, in lipsa. Mai demult m-a lovit tot acest concept cand am gasit undeva scris definitia bogatiei: cand ceea ce ai nu ai putea cumpara, cu oricat de multi bani ai avea, si a saraciei: cand ceea ce nu ai nu ai putea cumpara, cu oricat de multi bani ai avea.
O foarte mare confuzie este intre calitatea vietii si avere (exprimate in cifre). Banii sunt o conventie insa, si ascund de fapt in spate o valoare. Exista inflatie, exista deflatie (mai rar), valoarea banului se schimba, se cumpara, se asigura. Societatea de consum incearca sa ne convinga (si de multe ori reuseste) ca scopul este la final o cifra rotunda, un numar scris frumos pe o hartie sau intr-un document excel. Cat ne poate bucura un numar scris pe o hartie? Si cat un film de arta? O conversatie buna? Mai mult chiar, societatea ne indeamna sa cheltuim ca sa aratam ca detinem acea suma, si ajungem sa alergam in stanga si in dreapta pt lucruri care cu siguranta nu ne vor face sa avem o viata mai buna. Deci nu numai ca uitam valoarea, si alergam dupa simboluri, dar ca sa dovedim ca le-am obtinut, tre sa obtinem in completare alte simboluri. O cursa nebuna.
Pe opus, less is more, cum ar zice altii.
Alta consecinta a acestei confuzii, poate mai putin evidenta, este ca in activitatea noastra de zi cu zi, mai ales cand e vorba de munca, alergam ca un catar dupa morcovul agatat de un bat in fata lui, in loc sa mergem pe un drum, sa admiram privelistea, si sa ajungem la o destinatie. Ne vindem orele de munca pentru o rasplata materiala, uitam de satisfactia care poate veni facand ceva cu placere, alaturi de alti oameni, si mai ales creand valoare, lucruri utile care fac viata altor oameni mai buna, si respectandu-ne contractul social (fiecare face ce stie mai bine si foloseste rezultatul muncii ca sa isi acopere toate nevoile).
Tot la capitolul confuzii grave: ne bucuram de o crestere in cifre a veniturilor si suntem orbi la scaderea puterii de cumparare (idee de capatai in lupta electorala)
O paranteza aici. O idee “mitica” pe care am auzit-o de multe ori, legat de afaceri: si anume ca un punct de plecare implica o “idee” originala, sau pe care a avut-o altcineva, si care foarte repede este preluata si aplicata intr-o piata virgina (cum este sau a fost Romania fata de vestul Europei). Din prisma teoriei de mai sus insa, as spune ca de fapt la plecare nu este o idee, ci pur si simplu constientizarea unei valori lipsa. Iar planul de punere in practica a un mecanism pentru a suplini acea lipsa = o idee de afacere. Nu tre sa fie ceva original, poate sa fie doar o eficientizare a unei solutii existente deja. De exemplu gasirea unei solutii pentru fabricarea un produs cu jumatate din costul actual al producerii acelui produs (sau cu acelasi cost, fabricarea unui produs de 2 ori mai bun). Evident, mai bine sa descoperi o lipsa totala, atunci nu iti mai bati capul cu concurenta, cel putin pentru o vreme.
Pentru ca tot e sezon de alegeri, atac acelasi subiect si din alt punct de vedere. Suntem cu toti nemultumiti de multe probleme, printre care foarte arzatoare sistemul sanitar si lipsa autostrazilor. Acestea sunt valori care ne lipsesc, si care nu se pot crea de pe o zi pe alta. Si mai grav, sunt in gestiunea statului, ar trebui sa fie create din taxele pe care le platim statului luna de luna. Pentru ca noi asta facem, muncim, cream valori, iar o parte din rezultatul muncii noastre il dam statului, ca in teorie statul sa creeze anumite valori de care avem nevoie ca societate (infrastructura rutiera, educatie, spitale, justitie, etc. etc.) Doar ca exista coruptie si de multe ori lupul este pus in paza la oi. Si guvernantii fac doar ce este in interesul lor, si nici macar un x la suta din timp nu il folosesc sa faca ceva bun pentru cei pe care ii guverneaza, ba mai mult, ne mint in fata. De ce este posibil acest lucru, si de ce este coruptia atat de mare, de ce statul reuseste sa creeze atat de putine valori din resursele care ii sunt puse la dispozitie? Din lipsa de educatie, si a lor, si mai ales a noastra.
Solutia pe care o vad eu acum la toate aceste probleme este educatia. Educatia si a lor, si a noastra, si la orice varsta. Dar o educatie adevarata, nu memorarea de date, ci o baza de cunostinte din toate domeniile, obligatoriu educatie financiara + capacitatea de a gandi cu adevarat, de a ne pune probleme si a gasi de capul nostru solutii. Gandind cu adevarat, si cu o doza de bun simt, nu vom mai confunda valori cu simboluri. Nu mai putem fi prostiti si manipulati (la fel de usor). Iar viata noastra va fi mai buna, pentru ca vom intelege care sunt adevaratele noastre nevoi. Un pas mare inainte este deschiderea spre noi orizonturi. Limbile straine, calatoriile, cartile, internetul, cunoasterea de oameni noi. Curajul de a face tot timpul lucruri noi, de a nu ramane captiv intr-o groapa a cunoasterii. Despre aceasta insa voi mai scrie mai in detaliu, sper, altadata.
•
Cateva idei de educatie financiara, foarte frumos sintetizate: http://www.empower.ro/cariera/de-ce-n-au-romanii-bani/
•
Si m-au inspirat: Funky Business (n-am lasat-o din mana) si o carte pe care trebuia sa o citesc mai demult, Inteligenta Emotionala. Merg foarte bine bine impreuna.
Sunt genul de carti “de la sursa”, nescrise in stilul comercial american.
Daca Funky Business mi-a schimbat modelul afacerilor ok, inteligenta emotionala m-a socat de-a dreptul, mai ales ca ideile expuse sunt foarte foarte noi din pct de vedere stiintific (desi punctate cu superbe citate din Aristotel, care isi punea aceleasi probleme acum 2 milenii).
Placerea cititului mi-a revenit cand am gasit la un targ o carte pe care nu apucasem sa o citesc in facultate (nu se prea gasea), intr-un sfarsit reeditata si la noi, Maimuta goala. Si mai enumar si Design yourself, pentru a completa mica mea noua colectie de carti, care incearca sa imi explice o lume in care contactul cu ceilalti de prea multe ori trece printr-un sir de zero si unu.
•
Scriu usor revoltata, usor nedreapta, despre sistemul romanesc / balcanic / universal al recomandarilor. Pt ca sunt unele chestii cum ar fi un mester, un croitor, un frizer, un doctor, pe care le alegem mai tot timpul cu recomandare. Ni se pare ca doar cu o recomandare vom obtine un rezultat satisfacator, un pret decent si un tratament uman. Ceea ce din pacate de multe ori este adevarat. Insa ce te faci zic eu atunci daca vrei sa oferi un produs / serviciu din categoria de mai sus, insa nu ai reteaua de relatii care sa iti dea primul val de clienti, si nici nu iti doresti sa treaca 10 ani pana se formeaza clientii fideli (cum sufera eroic noile generatii de dentisti de exemplu).
Ca sa iau lucrurile din alta perspectiva, am gasit pe manac.ro un top al filmelor “de business“, le-am vazut, si le-am inteles recunosc de 10 ori mai bine decat le-as fi inteles acum 5 ani de exemplu. Ce m-a intristat in toate filmele acestea este ideea adevarata a omului de succes care da lovitura dupa lovitura, storcand tot ce poate si chiar mai mult decat se poate de la fiecare client, plecand de la ideea ca mai bine sa ii vanda o masina scumpa, care se strica a doua zi, decat 5 masini in 10 ani, aceluiasi client multumit. Mai pe romaneste, teapa e legea. Si este atat de adevarat, ca intr-o lume dominata de dorinta de a epata, si in care prea multi castiga banii prea usor, strategia greedy da rezultate mai bune, si chiar agentii de vanzari sunt obligati de sistem sa se conformeze, sau sunt catalogati drept depasiti. Sper ca toate acestea sa se schimbe acum (inca o data ma bucur de criza) …
Cumva in contradictie cu ideea de relatie (ca doar cine da tepe nu se bazeaza pe relatii ca sa isi castige clientii), sistemul de fapt chiar intareste conceptul. Pt ca omul patit nu poate decat sa sufle in iaurt si sa nu aiba incredere in nimic ce nu i-a fost recomandat de un cunoscut de incredere. Si atunci tu care vii cu produsul / serviciul pe care vrei sa il vinzi, fara a avea insa relatiile, esti sucit si invartit, intors pe toate partile, tras de par si de urechi, si tratat evident ca un suspect de teapa. Doar cei foarte abili si increzatori in capacitatile lor de a citi oamenii sau de a intelege aspecte tehnice iti acorda o sansa. Si mai grav, daca cumva reusesti sa vinzi in asemenea conditii, oamenii vor avea din obisnuinta tendinta sa creada ca undeva, chiar daca nu zici, ai avut ascuns un as in maneca. Altii, tentati de serviciile oferite, se tem insa ca atunci cand alt client va avea o recomandare, va fi tratat cu intaietate. Si de aici si frustrarea mea.
Practic insa ce se poate face? Cea mai buna strategie, cred eu este transformarea unui dezavantaj in avantaj. O atentie deosebita data comunicarii, si mai ales comunicarii ideii de dedicatie catre nevoile reale ale clientilor, a faptului ca oferi un serviciu reciproc avantajos, cu sau fara recomandare, si mai ales ca ceea ce oferi nu este o teapa.
