Rodiq » Posts in 'sportive' category

Cu bicicleta la mare

Incerc sa imi gasesc cuvintele. Si am usoare retineri, pt ca degetele imi mai sunt inca inclestate.

A fost frumos, si a inceput pentru noi participatii acum o luna, cand ne-am grabit sa ne inscriem si am prins un loc. Pentru organizatori, incepuse probabil de mai mult…

Au luat 250 oameni startul acum 2 ani, am socotit eu ca daca se va trage anul acesta  linie la 150 de inscrisi, se vor epuiza locurile ca painea calda. Ceea ce s-a si intamplat.

Pregatiri inainte nu am facut suficiente, doar o tura de o zi prin padure, de 70 km. Fata de acum doi ani  m-am echipat mult mai bine. Tot mtb (mult dintre cei inscrisi  au avut cursiere), dar un mtb usor, cu sa f moale  si slickuri umflate la  maxim. Plus alte mici conforturi: manusi, bluza racoroasa si mulata, pantaloni cu buretel, ochelari, crema cu factor 50, borsetuta la ghidon, sa nu am rucsac in spate.

Cu o zi inainte am trecut pe carbohidrati: paine, croissanti, cartofi, mamaliga, paste, seara paste, noaptea paste, dimineata cafea. Ma simteam la start plina cu varf de energie. De neuitat atmosfera incinsa si entuziasmul nebun, la iesirea din Pantelimon, cu gandul sa ajungem toti pedaland pana la mare, depasind sirul nesfarsit de masini blocate in trafic, propulsati doar de vointa.

Bun, zis si facut, incepe pedalarea, nu inainte de a recunoaste cu mult drag fetele cunoscute de acum 2 ani dar si o multime de oameni noi. Multe masini, dar si noi multi, si cu echipaj de politie de partea noastra. Pedalam frumos, 20/ora, o vreme perfecta, soare, fara nici o sansa de ploaie. La intrarea in Islaz prima oprire, mai iau o gura de apa, imi pun manusile, timp pt o poza si am si repornit la drum. Mult mai usor decat data trecuta, imi gasesc locsorul in randul lung de ciclisti, la adapost de vantul din lateral-fata care ne-a luat oarecum prin surprindere, o data ce am iesit din primele sate. Soarele a inceput sa urce, si deja asteptam a doua oprire, care insa n-a mai avut loc… M-am ambitionat sa nu ma opresc si am tinut-o mai departe, km 40, 44, 46, … 50, sete, 55, … pana vad o tasnitoare pe margine si mai multi “de-ai nostrii” opriti in iarba, n-am mai rezistat tentatiei, am oprit si am terminat jumatate de litru de apa fara sa ma opresc. Mi-am scos si manusile (mare greseala ca nu le testasem in tura lunga, ma strangeau suficient cat sa fie mai bine fara) si am pornit mai departe. La km 60 oprirea mult asteptata iar la  km 70 prima  oprire oficiala, aici surpriza, exista un cort cu umbra, munti de apa, si muuulte portocale gata taiate rondele. Plus energizante si croisanti. Deodata nivelul de energie uuuum  sus la maxim.

Pornim mai departe, acum parca se simtea mai tare vantul, dar deja ne facusem cunostinta cu oamenii din pluton si conversatiile erau in toi. Apoi la un moment dat a venit marea liniste, doar noi si drumul si campurile de rapita. De pedale uitasem deja ca si de griji si trafic. La un moment dat ne impartim in 2, cursieristii care vroiau sa ajunga mai repede la Amara la o bere au luat-o inainte, restul am ramas impreuna, cu gandul sa ajunga cati mai multi dintre noi la Slobozia la sfarsitul zilei. Opriri mai dese, din 15 in 15 km, si nu stiu cum dar a zburat timpul si am ajuns la Drajna, unde se face stanga.

Moment magic, vantul care batea din dreapta ajunge sa bata usor si din spate si sa ne dea aripi. Zburam pe asfaltul perfect, pe langa lanurile de rapita, drumul are o usoara panta foarte greu vizibila dar foarte dulce. La un moment dat cineva din pluton observa ca mi s-a descheiat un siret. Foarte greu ma hotarasc sa ma opresc, sa nu pierd plutonul, din fericire nu ma opresc singura si usor usor ii ajungem din urma pe ceilalti.

O ultima alimentare la Lidl in Slobozia, si apoi ocolim orasul impreuna (nu singuri ratacitori ca altadata) si ajungem la rondul spre Amara. Toata lumea goneste, mai putin eu care ma stiam neantrenata, cu musca pe caciula , si ma hotarasc sa imi dozez putinul de energie pt maine. Merg incet, ma opresc la intrarea in Amara pt o poza.

La hotel, totul impecabil, garez bicla in 3 minute, recuperez rucsac din autocar, imi iau cheia, am fix timp pt un dus si cina e gata. Mancam toti portii gargantuesti si meritate. Aplaudam din tot sufletul organizatorii si sponsorii, primim cadouri la tombola. Cu greu ma despart de colegii de masa si la 11 seara adorm cu mintea confuza intre linistea pedalatului si bucuria socializarii.  Noaptea, inca un baton cu energie, fara nici o mustrare de constiinta 🙂

La sapte dimineata fix micul dejun, paream distrusi seara dar dimineata nu prea vrea nimeni sa o ia inapoi. Un mic dejun copios, o cafea tare, putina incalzire, si la 8:45 plutonul era in miscare. Se porneste tare insa incerc sa nu fortez si ajung printre ultimii la Lidl unde are loc marea regrupare.

Pornim repede la drum intins si ne prinde farmecul drumului, soarele nu e inca tare, drumul coboara foarte usor spre Dunare, si nu se misca nici o frunza. E liniste si mergem in grupulete, unii mai repede, altii mai incet. Imi gasesc intai un grup care insoteste un Brompton (ma intreb oare a mai facut vreun Brompton drumul pana la mare?), apoi ne regrupam cateva fete mtb-iste si baieti cu gecile in vant. Mergem chiar si noi mai incetii cu 23-25. Tin si eu trena pentru putin timp (micul meu moment de glorie). Ne oprim cam din 15 in 15 km, in curand si primul pitstop, ca de obicei reincarc 1.5 litri de apa. Nu am idee cati litri de apa am baut toata tura, insa nu a fost putina. Imi simt un ligament in lateralul genunchiului, si ma resimt la pulpa dreapta, imbinarea cu tendonul lui achile. Ma bucur ca am luat tape cu mine si improvizez un x pt genunchi si cu un y de la calcai imi ajut si punctul meu sensibil, tendonul lui achile. Imi dau seama ca s-ar putea sa nu pot termina astazi, si ma lupt cu mine, incerc sa ma conving sa nu cad prada tentatiei de a termina cu orice pret. Ma bucur mult ca exista autocarul in care ma pot sui oricand daca nu mai pot. Dupa cateva curbe largi apare majestuos mult asteptatul pod peste Dunare, trecem, savurez momentul. Imediat dupa alt punct de regrupare.

Nu pierdem timpul pretios, nu este bine ora pranzului si deja ne luptam cu Dobrogea. Daca pana la Dunare drumul te invita sa il pedalezi, parca a fost facut pt asta, cum treci podul, vine vantul din fata si pantele si incepe greul. Dar nu chiar imediat, inca mai sunt cativa km cu pante mai domoale, iar vantul e taiat de baietii de nadejde din pluton. Cand incep insa pantele, pentru mine incepe greul. Cum incec sa cresc un pic viteza, cum simt ca fortez piciorul, si raman usor in urma. Un baiat ma vede chinuita si sta cu mine multi multi km, ma tine de vorba, imi taie vantul. Ne reintalnim cu ceilalti la opririle din 15 in 15 km. Ma hotarasc sa numar pantele. Prima este cea mai parsiva, abrubta la inceput si foarte lunga dupa, dureaza o eternitate. La un moment dat ma uit la kilometraj si am 7 la ora. Ma gandesc apoi sa nu ma mai uit 🙂 Cum ajung sus ma opresc si ii fac o poza.

O vale frumoasa, inca o panta si iar ma regrupez. Merg usor usor sa nu imi stric ceva la picior. Schimb mereu vitezele, e destul de greu, am degetele alunecoase si amortite.   Ma uit la ceas si ma gandesc ca e inca devreme, soarele e inca tare si sus deasupra capului. Pe la nr 5 sau 6 pierd numarul pantelor. Pe marginea drumului este o banda de asfalt proaspat, soarele bate tare de sus, si mi se face teama sa nu ametesc, ma opresc des sa beau apa. La un moment dat vad in zare pe panta pe cineva care urca pe langa bicla. Un baiat cu o bicla foarte grea, dar nu vrea sa renunte. Merg si eu pe bicla pana ajung langa el si apoi urcam impreuna pe picioare.  Ne intalnim mai multi, aflam ca va fi un punct de alimentare in 5 km. Urmeaza o panta grea, insa dupa ce o urcam dupa cateva sute de metri dam de punctul de alimentare. Ma trantesc in iarba, mananc batoane si imi trag sufletul.

Organizatorii formeaza un pluton de mtb-isti si se pleaca impreuna la drum, in ritm incet, si cu multa voie buna. Eu cu piciorul meu totusi nu reusesc sa ma tin de ei, dar ma hotarasc sa aman renuntarea cat pare posibil. Incep sa atac pantele singura. Gasesc un ritm, de melc, dar functioneaza. Cu bucurie ajung din urma plutonul la urmatoarea oprire, insa iarasi nu pot tine ritmul cu ei. Imi regasesc ritmul meu, il regasesc si pe baiatul cu bicla grea, si mergem iarasi impreuna. Iarasi regasim plutonul, sunt extraoridinari, nu se grabesc, se asteapta si se ajuta. Umbrele au inceput sa se lungeasca, doar imi reumplu bidoanele cu apa si o iau inainte, vajaie masinile cu viteza si vreau sa stiu plutonul mare in spate, macar de-as ajunge cu ei pana la Kogalniceanu, unde se fac 2 benzi.

Aflu ca mai e putin si se termina dealurile. La o panta vad in vale salvarea mea, o caruta, masinile incetinesc sa o ocoleasca si scap si eu de vajaieturi si sperieturi. Ajung caruta, nu o depasesc, conversez un pic cu oamenii din ea si incepe o panta. Calutul, cu caruta plina, ma depaseste grav (ma consolez doar cu gandul ca nu vine de la Bucuresti), insa ii ajung iar din urma la vale si de data asta ii depasesc. In curand ajunge si plutonul din urma, incerc sa stau cu ei, insa nu reusesc. Ma hotarasc, nu mai vin altadata atat de neantrenata.

Bucurie maxima, din sens opus vine comitetul de intampinare din Constanta. Baietii sunt geniali, aplauda pe toata lumea care a ajuns. Ma ajuta sa stau si eu in pluton. La un moment dat vreau sa ma opresc, dar nu se poate, trec pe langa autocar si oamenii ma incurajeaza. In capul pantei dam peste alt baiat care luase o ultima pauza. Constanteanul inimos care m-a ajutat pana aici preda stafeta baiatului din iarba. Ne intelegem perfect din prima: la vale e simplu, la deal e greu. Umbrele sunt lungi dar gasim de undeva puterea sa terminam si ultimii km, iesim de pe banda dubla, scapam cu chiu cu vai de Lumina, fara pene si nespulberati de microbuze, de gropile din Navodari, trecem podul, si vedem marea, ne reintalnim cu toata lumea si facem cunostinta (eu si baiatul care am facut impreuna ultimii 30 de km…)

Tirul se umple  varf cu bicle, autocarele cu ciclisti. Seara tarziu ajungem in Bucuresti, unde gasim biclele aliniate in parcare (multumiri anonimilor care le-au descarcat din tir-ul pus la dispozitie de Edy Spedition) si plecam tot in pluton pe la casele noastre.  Totul a fost impecabil, multumesc sponsorilor si organizatorilor: ProSport, Lucian Mandruta, Geo Batesaua a fost o tura splendida!

Extenuata

Dupa o iesire de test la o alergare pe banda, a doua zi o ora de aerobic si a treia zi la piscina … am febra musculara, si ma simt fizic tare obosita. Uitasem ce bine e 🙂

La multi ani!

Un an nou minunat, plin de bucurii si optimism!

Si ca sa incep anul in forta, am citit o carte pe nerasuflate:

http://www.amazon.com/Court-Jester-My-Story/dp/1438987943

Mos Craciun deghizat in Amazon a venit la fix 🙂 Mai nou are ruta si pe la noi…

p.s. pe dl. Bahrami l-am vazut live la Bucuresti toamna aceasta aici, sper sa mai vina si in aprilie 🙂

Problemele de glezna din 2011, un vis urat

Ma bucur ca a trecut anul, cu tot cu  problemele mele de  glezna.

Povestea e lunga, imbarligata si cu suisuri si coborasuri.

Episodul 1 – “sunt autodistructiva”

Toamna trecuta m-am impiedicat ducand cosul de gunoi, am avut o entorsa, am tinut piciorul pe canapea cateva zile, mi-am autoimpus o pauza sportiva iar apoi incet incet mi-am revenit. Obisnuiam cam de la inceputul anului sa alerg o data pe saptamana o tura de Herastrau. Intr-o seara de mai cand eram foarte suparata dupa o zi grea de munca n-am avut ce face si am alergat 2 ture, dupa care m-a durut un pic calcaiul drept. Am ignorat si am mers si sa joc tenis peste inca doua zile. Durerea s-a intetit pana la punctul in care nu puteam sa pasesc – desi vizual nu se observa nici o problema, moment in care m-am hotarat sa merg la doctor.

Episodul 2 – terapie pt “ceva la glezna de la alergat”

Zis si facut, mers la doctorul ortoped care m-a fixuit acum  4 ani, cand am cazut de pe bicicleta. Mi-a zis ca sunt genul autodistructiv, nu mai am voie sa alerg pe suprafata tare, ceva s-a stricat de la alergat, sa incerc sa vad daca imi e mai bine cu fizioterapie si kinetoterapie. Cu aceeasi ocazie s-a observat un f mic dezechilibru de masa musculara intre piciorul stang si drept, am facut si un rmn la genunchi – pe sestache “a la roumain”-  (ma mai deranja din cand genunchiul drept la efort), ca sa aflu ca un ligament incrucisat nu mai e chiar 100% si am inceput  sa rumeg ideea ca poate e mai bine daca renunt la ski, iar la orice fel de sport sa iau foarte in serios incalzirea de dinainte. Au urmat 2 saptamani de terapie dupa care durerea a coborat o treapta (puteam sa pun piciorul pe pamant, dar mergeam tot schipa schiopa, distante  scurte). Am purtat o orteza la glezna.

Episodul 3 – am picioare frumoase

Vazand ca nu trece am mai intrebat si de un alt doctor ok, am fost la un doctor specializat pe probleme sportive. Un doctor cu “bedside manners”: am aflat ca problema mea este ca am picioare frumoase 🙂 mai precis curbe. Mai concret: calc prea pe exteriorul talpii, am fortat talpa si am o fasciita, o inflamatie a tesutului care tine bolta. Va trece greu, mi s-au prescris geluri, arcoxia, relaxant muscular si talonete facute la comanda. Care din pacate au fost gata abia intr-o luna de zile. Foarte tarziu au venit, le-am probat, dar ma faceau sa calc si mai aiurea, asa ca nu le-am purtat. Cu antiinflamantoarele si repaos sportiv total durerea a mai scazut un nivel dar in nici un caz  de tot.

Episodul 4 – ecografia, o noutate stiintifica absoluta

Vazand ca tot nu trece si cum epuizasem lista de doctori de incredere am reiterat problema mea prietenilor. Brainstorming-ul a avut un rezultat neasteptat: am fost la cateva sedinte de acupunctura unde am cunoscut o domnisoara de specialitate kinetoterapeut  – acupunctura fiind un hobby – care mi-a recomandat sa aflu exact ce am la glezna (bursita, tendinta, tendioza etc.) pt un tratament in forta localizat. Mi-a recomandat sa fac o ecografie musculoscheletala. M-am minunat de ce nici un doctor nu mi-a recomandat aceasta analiza pana acum, afland ulterior ca in ro este o noutate stiintifica absoluta (desi in vest este o investigatie absolut banala). Ecografia a confirmat diagnosticul initial – lamela de lichid la nivelul fasciei plantare + tendionza la un ligament afectat de entorsa mai veche. Stiind exact ce am, am googalit si eu un pic, si am aflat ca se poate pune kinesio tape pe talpa ca sa ajute la recuperare.  Si am repovestit din nou prietenilor noutatile …

ps. inainte eram tunsa asimetric dar am fost la frizerita si am rugat-o sa ma tunda cat mai simetric posibil, iar acasa mi-am mutat calculatorul de pe stanga pe dreapta mesei, sa imi schimb norocul – toate problemele mele se manifestau pe dreapta (glezna, genunchiul, cotul care a avut de suferit mai de mult cand am cazut de pe bicla …,)

Episodul 5 – omul cu banutul

Era deja septembrie, piciorul ma durea de prin mai – o buna prietena a tras efectiv de mine sa ma vad cu un unchi al ei, fizioterapeut in Germania,  care era in vacanta in Romania. Am  luat rezultatul ecografiei cu mine si am avut cu dansul o discutie foarte relaxata la o cafea, la terasa. Am discutat despre cauza care a generat toate aceste pb, modul meu aiurea de a calca, si mi-a dat o solutie foarte ingenioasa. Sa imi lipesc un banut foarte mic in talpa, pe exterior, in zona cea mai sensibila a talpii. La fiecare pas il voi simti si voi avea tendinta de a-l ocoli, drept urmare voi calca mai pe interior. In timp se va forma un arc reflex si voi calca bine chiar si fara banut. Tot discutand si plangandu-ma de problemele mele pe dreapta, m-a rugat sa merg cativa pasi. Apoi m-am intins pe un sezlong si mi-a ridicat picioarele tinandu-le de glezna. Surpriza maxima: calcaiele mele nu erau aliniate… distanta intre ele cam 1cm. Dupa 5 luni de schiopatat ma invatasem sa tin un sold mai sus si unul mai jos. Mi-a aplicat o manevra ciudata si nedureroasa  prin care mi-a reechilbrat pozitia picioarelor la nivelul bazinului. Metoda terapeutica  se cheama “Gentle manual teraphy” – necunoscuta la noi dar cu destul de multa popularitate in Germania (manevre reversibile, aplicate in miscare, nu static, nedureroase, de repozitionare a oaselor). Cum am inceput sa merg am simtit cum mi se mutase centrul de greutate de pe piciorul stang pe ambele picioare.  Dupa 5 zile durerea de glezna disparuse brusc aproape total. Probabil era un cerc vicios: fiindca ma durea dreptul stateam doar pe stangul, si cand mergeam dreptul se intindea prea mult, durea, stateam pe stangul etc. Am continuat si sa imi pun kinesio tape, sa ajut cat mai mult recuperarea.

Episodul 6 – la podolog

La inceputul toamnei, in febra googalitului, aflasem despre un podolog francez care vine din cand in cand la Bucuresti (la noi nu exista aceasta specialitate), si ma inscrisesem pe lista de asteptare. Acum la sfarsit de an in decembrie am fost sunata sa merg, in sfarsit a venit pe la noi.  Am zis ca nu am nimic de pierdut, mai ales ca nu era foarte scumpa consultatia. Omul a avut rabdare. Am povestit toata povestea de mai sus, a confirmat ca faza acuta a trecut (nu ma mai durea la palpare), nu i s-a parut de loc science fiction ecografia musculoscheletala, am verificat impreuna talonetele (le luasem cu mine), intr-adevar erau aiurea si a fost bine ca nu le-am purtat. Mi-a zis ca foarte probabil manevara de manual teraphy mi-a relaxat muschi ce ramasesera incodati si imi tineau soldurile intr-o pozitie gresita. A observat insa 2 lucruri: la piciorul drept tendonul lui achile e mai putin elastic si in plus tot la piciorul drept musculatura care e responsabila de miscarea talpii spre exerior este  atrofiata (si asta ar explica mai degraba calcatul aiurea, mai mult decat curbura piciorului).  S-a mirat foarte tare ca nu mi-a zis nimeni dupa entorsa mea cea veche sa fac exercitii de recuperare.  Mi-a recomandat o rutina de exercitii zilnice, de care ma tin de vreo doua saptamani. Plus mi-a recomandat sa rulez toata talpa in mers. Acum chiar si la sprinturi de bazin sau sedinte lungi de shopping uit de glezna mea si asta e foarte bine.

ps. nu am curaj sa socotesc cat m-au costat anul trecut toate cele de mai sus, 0% din cheltuieli fiind suportate de asigurarile de santate … dar nu pot sa ma plang, sanatatea nu are pret.

About loosing weight

As I have seen people around me following all kind of diets, and as I am interested in the subject, I found some materials on the internet that try to offer logical explanations for various nutrition concepts:

An interview with science reporter Gary Taubes about the history of nutrition and latest scientific advances in the field:

http://www.youtube.com/watch?v=sASWJDxni68&feature=related

The Gary Taubes book: Good Calories, Bad Calories and his New York Times article

“Is sugar toxic?”

A BBC documentary named: “10 Things You Need to Know About Losing Weight” (available online)

The Food Matters documentary: http://www.foodmatters.tv/

One study of a sports drink company, about optimizing fat loss by exercise:

http://www.highfive.co.uk/pdf/fat-burning.pdf

The 4-hour Body also has a good chapter explaining weight loss mechanism, although it tries to solve to many problems for just one book…

luna lui cuptor pe strada mea

Bazinul Blue Ciel, si e mai bine decat pare 🙂

Iar despre “Inot sincron” aici.

sport is fun

Dupa ce am tras prea tare si a vazut ca doare, am revenit hotarata sa vad mai mult partea placuta a miscarii, fara sa imi mai propun sa trag de mine dupa rezultate mai bune. Usor, relaxata, sa imi faca placere si sa nu imi faca rau.

Am invatat cam greu, dar asta este, am castigat experienta 🙂

Cat am stat pe tusa m-am uitat la un serial foarte drag mie, Northen Exposure . Seria 5, Episodul 22 “Grand Prix”   despre sport si competitii.

Atentie: urmeaza doar sfaturi in randurile urmatoare (da, m-am prins si eu ca dau cam multe sfaturi … )

– incalzirea si in primul rand incalzirea. Alergare usoara, urmata de exercitii de stretching. A la lejer primele 10 minute … Aceste 10 minute de incalzire fac uneori diferenta dintre o experienta foarte placuta sau luni de zile de recuperare …

Read more »

Efecte SkirtBike

Fun cu bicla si acrilice.

ps. retestat pe averse, date cu lac tin si la ploaie.

Pinocchio

Au trecut cateva zile de cand am inceput din nou sa merg normal. Incet, foarte incet, acesta masinarie s-a autovindecat. Am simtit cum efortul meu ii facea rau, mai repede decat avea putere sa se refaca. Asa ca am stat cuminte. Am inghitit si m-am uns cu tot ce se poate, ca sa cresc viteza de vindecare, cu un mic procent, dar suficient cat sa castig batalia.

Am avut timp sa imi simt corpul ca o jucarie de lemn. Un pic de aer conditionat, si simteam sforile din mana care imi fac sa mi se miste antebratul si degete (de la cot, l-am avut mai de mult accidentat, si am ramas cu mici urme). Un pas pripit, si un pumn de ace ascutite mi se infigeau in calcai. Ce amortizor moale si sensibil are calcaiul, niciodata nu l-am apreciat, pana acum, cand a obosit. La genunchi mai bine, raul nu se simte, doar se vede pe film. Dar ce pacat, daca s-ar fi simtit, poate nu era pe film. Pentru prima data am apreciat durerea. Durerea ca flux de stiri. Atentie, doare ceva,  avem o problema! Dau ignore, devin iar  prizoniera intr-un corp de lemn cu sforicele.

Am ramas insa cu lista de faux pas-uri. E durerors, e foarte dureros sa afli brusc intr-o zi oarecare ca nu ai voie asta asta si asta. Eu am voie (inca) sare, alcool si zahar. Dar sa nu am voie tenis, ma doare la fel ca renuntatul pe viata la un pahar de vin.

e oficial, triatlonul e la moda

http://www.mirror.co.uk/news/top-stories/2011/06/04/pippa-middleton-takes-part-in-blenheim-triathlon-115875-23179321/