Rodiq » Posts for tag 'rodiq'

socializare, nivelul urmator?

In toamna aceasta am avut un “puseu” de socializare, am cunoscut in cateva saptamani mai multi oameni decat in ani de zile…

si cum in ultima vreme ma tot uit la star trek-uri, incep cumva sa ma identific cu o parte din personaje (mai exact cu toate mai putin Deanna Troi – empatia pur si simplu nu e ceva natural pt mine), si imi dau seama ca abordarea mea a umanului seamana putin cu eforturile lui Data … in stilul lui as putea zice: ca a cunoaste oameni este o experienta minunata, ca vor exista intotdeauna surprize placute, dar si surprize mai putin placute. Simt ca e bine sa le dau oamenilor noi cunoscuti credit, si sa sper ca surprizele neplacute nu vor veni. Si totusi unele “rautati” descoperite intamplator sunt absolut haioase in copilarismul lor (de la barfe, la minciunele, superficialitati si altele), nu mi-as fi inchipuit acum cateva luni cum se comporta unii  oameni maturi si responsabili (suspectez ca exemplele sunt de prisos). Dar asta este, si eu sunt om, cu defectele mele, mai mici … sau mai mari, iar per ansamblu, e tare bine sa cunosc oameni noi. Intr-o proportie majoritara, s-au dovedit extraordinari, am invatat insa sa dau oamenilor timp pentru a-i cunoaste cu adevarat.

Si pt ca tot vorbeam de Star Trek, incep sa suspectez ca am ceva (doar putin!) in comun si cu Worf (genul rece si intimidant?) – este pur si simplu un mod de a fi, o aparenta inselatoare ce nu tre luata prea mult in serios

de ce blogging?

De ce exista bloguri? De ce isi doresc unii oameni mai mult  trafic? Scriu ca sa atraga mai multi vizitatori? Cateva intrebari foarte bune, care mi-au fost puse de curand.

Sunt multe motive pentru care oamenii scriu bloguri, enumar cateva doar:

- pentru ca le place sa scrie, ii atrag cuvintele, cu sensurile si subintelesurile lor. Vor sa comunice prin cuvinte. In alta viata ar fi fost scriitori si s-ar fi luptat sa publice o carte. Chiar exista bloggeri care au devenit scriitori “de cariera”. Nu e cazul meu (nu am amintire mai traumatizanta din copilarie decat tema de compunere).  Admir foarte mult oamenii care au talent la scris, si mi se pare extraordinar timpul in care traim. Vrei sa scrii? Vrei sa fii citit? Nu tre sa iti vinzi casa ca sa iti publici o carte, si nici nu depinzi de vreun editor. Ai nevoie doar internet.

- pentru a folosi internetul ca mijloc de comunicare. de multe ori cu un interes in spate, sau o cauza de sustinut (comunitatea adobe, velorutia, maimultverde, bloggurile politicienilor etc. etc.). Folosit in acest mod in special de companii/organizatii si  orientat exact pe un anumit canal de informatie. De altfel modul acesta de a scrie clar definit, avand o tema clara in spate, mi se pare cel mai potrivit, eu scriu despre cam multe chestii si iese cateodata o mare amestecatura. Si un un text scris pe blog are un impact mai direct decat orice calup de publicitate.

- ca venit suplimentar (zoso.ro e un exemplu bun cred). blogul devine aici o sursa independenta de noutati, iar bloggerul incepe sa cunoasca stresul de a posta de mai multe ori pe zi, de a fi la curent cu toate, si de a promova intens site-ul, on si off line. Devine pentru multi oameni un mod de a-si castiga existenta sau suplimenta veniturile, si desi nu pare, nu este foarte usor, ba chair stresant. Insa este o munca  plina de satisfactii, mai ales daca faci ce iti place. Aici sper ca exista si bloguri ale oamenilor din industria stirilor, saturati de cenzura si de interesele de grup, care profita sa poata scrie despre ce si cum vor ei, si sa si scoata un profit pe deasupra. Ca exista si o cerere reala de astfel de surse de stiri, este clar pentru multa lume (eu de ex nu ma mai uit la tv, insa lista de feeduri la care sunt abonata este in continua crestere). Daca vreau sa fac si eu acelasi lucru? Cred ca nu, as prefera ceva mai putin stresant. Mi-am pus google add words doar ca sa ma asigur ca google imi parseaza site-ul cu multa constiinciozitate.

- drept un mijloc de educare, de informare, de propaganda unor idei si doctrine. As enumera aici ca exemple tot velorutia, site-urile organizatiilor ecologiste, downshifting romania, precum si site-ul lui dani, cu experientele mai mult sau mai putin placute in service-urile hyundai din bucuresti, si de ce nu, iarasi blogurile personalitatilor politice.

- ajung la ideile care m-au atras pe mine. blogul are o componenta sociala. este o oportunitate de a pastra legatura si a intra in contact cu oameni care au aceleasi preocupari, de a propune idei si de a primi un feedback, de a schimba modul in care gandesc si de a vedea lumea altfel. Sunt convinsa ca asa cum mai demult se critica natura antisociala a internetului, iar apoi s-a vazut ca oamenii care isi petrec mult timp pe internet au o viata sociala mai bogata, si blogg-ingul aduce in plus in aceasta privinta. aici subscriu, este unul din motivele pentru care scriu.

- pentru o eficientizare a comunicarii. ma refer la impresii de vacanta, retete, calatorii mai lungi (zumzumzum.ro), care se pot transcrie proaspat, in fiecare zi. este o usurare sa ajungi acasa, sa iti desfaci bagajul si sa stii ca vei povesti prietenilor doar cateva lucruri mai speciale, ca ideea in mare au vazut-o deja pe net. si mi-am recitit propriile retete de multe ori, sunt mai de incredere pe net decat din amintiri. si aici subscriu.

- este o cura a mintii, pentru oamenii cu prea multe idei sau teorii. ti se invart in cap, si nu scapi de ele. insa daca ai 10 minute de claritate, le concentrezi in cateva fraze, si gata, ai scapat! mintea este din nou ca o pagina alba, si poti sa dormi linistit/linistita. si aici subscriu! ce am observat insa practic: este greu sa ajung la momentul de claritate, de multe ori sunt atat de obosita incat ma multumesc sa citesc ideile altora. Dimpotriva, atunci cand adopt o atitudine activa, nu pasiva, si scriu eu, am senzatia ca incep din nou sa imi clipoceasca neuronii. este cumva o activitate inversa uitatului la tembelizor.

- pentru a  descrie  solutia la anumite probleme specifice, interesante pentru o nisa ingusta de internauti. cum sa ajustezi noua versiune de ubuntu? sau sa adaugi simboluri grecesti in jasper reports? scriind pe net, nu mai trebuie sa redescoper raspunsul data viitoare cand am nevoie de el, insa mai important, cu siguranta google va indexa pagina, iar alti oameni cu aceeasi problema o vor gasi si isi vor bate mai putin capul. Inca un mod de a intra in contact cu oameni cu preocupari similare.

- pentru ca da bine? este motivul cel mai putin motivant, si cred ca genul acesta de bloguri nu au viata prea lunga.

Incotro mai departe? Oare peste 3-5 ani un procent semnificativ de oameni vor avea un jurnal online? asa cum astazi toata lumea e pe messenger? Vom trai si vom vedea. Daca este onorabil sa urmaresti sa iti cresti traficul? Cred ca da, pentru ca blog-ul presupune dorinta de comunicare. Insa cu o mare conditie: acest demers sa nu schimbe / deterioreze calitatea  continutului.

frivolitati – seria 1, episodul 3 Tendinte

Revenind, la revistele glossy, evident, spatii ample pt noile tendinte. Iarasi pt neinitiati: daca acum cativa zeci de ani fenomenul modei avea o ciclicitate de decade sau cincinale, in ultimul timp, si cu foarte bune motive, moda tine doar un sezon (toamna-iarna sau primavara-vara), fiecare sezon fiind caracterizat de cateva nimicuri (culoarea sezonului, patternul – dungi sau carouri, felul gentii – mica, mare, maner larg, foarte larg, sau foarte mic, felul pantofului – ascutit, patratit, rotund, oval etc., etc. etc.). Unele marci mai agresive au incercat sa extinda chestia asta chiar la cate un trend per anotimp. Si asa, consumatoarele intra intr-un cerc vicios al mersului la shopping ca sa tina pasul cu trendul, devenind deci abonate fidele ale industriei (oricine care a lucrat in vanzari stie diferenta de importanta intre clientul ocazional si cel consecvent). Daca mai e nevoie sa precizez, industria are un aparat de lobby foarte bine pus la punct avand grija sa planifice aceste sezoane – in sensul ca azi se fac filmarile pt filme care vor vedea lumina ecranului peste fix un an, personajele fiind deja intolite conform modei de actualitate peste un an si jumatate, o coincidenta fericita – fix perioada cand va rula filmul in cinematografe. Si ajungem aici la chintesenta consumorismului, care te condamna sa fii mereu nesatisfacuta, mereu cheltuitoare, pt ca vrei sa te vinzi, si ajungi de fapt sa fi clienta industriei care profita de ideea asta preconceputa. Asa ca industria, deghizata in marele tau salvator, ca lupul din poveste, se ofere sa te ajute sa te vinzi la pretul cel mai mare, si de fapt ajungi doar o vaca buna de muls (cu alte cuvinte o haleala pe cinste, ca in povestea cu scufita rosie).

Unu doua articole si pt nisa consumatoarelor de la nivelul superior – care s-au prins deja de faza cu moda, si se imbraca “clasic”, deci trebuie si ele un pic directionate fix catre magazinele de rigoare. Si cu preturile de rigoare, un pic deasupra nivelului descris mai sus. Inca o paranteza – istoria modei in sine mi se pare absolut fascinanta, este incredibil cum in aspectul exterior se reflecta toate trairile / filozofia de viata a unui grup de oameni sau a unei generatii. O fereastra plina de culoare cu vedere de perspectiva asupra tuturor ideologiilor ce s-au perindat de-a lungul anilor si au schimbat fata lumii.